Misiunea noastră

De ce existăm

Este obligația noastră să luptăm pentru creșterea calității vieții oamenilor și să pledăm pentru un model de transformări sistemice, întemeiat pe progres, inovație și educație. Credem că Republica Moldova are un potențial real, ne-valorificat încă, și că poate recupera decalajul față de Europa printr-un program serios, nu prin promisiuni vagi.

Doctrina politică

Patriotismul Liberal

Doctrina noastră se întemeiază pe susținerea progresului social și apărarea intereselor și tradițiilor comunității naționale: drepturile și libertățile individuale, familia, identitatea și conștiința națională, inițiativa privată, separația puterilor în stat și egalitatea tuturor în fața legii.

Valorile noastre

Ce ne ghidează în fiecare decizie

Libertate individuală

Drepturi și libertăți garantate, libertatea conștiinței și inițiativa privată ca motor al dezvoltării.

Identitate națională

Apărarea tradițiilor, limbii și conștiinței naționale, indiferent de origine socială sau religie.

Șanse egale

Egalitate în fața legii și acces egal la oportunități pentru fiecare cetățean al Republicii Moldova.

Orientare europeană

O Moldovă ancorată ferm în spațiul european, fără să renunțe la rădăcinile și tradițiile sale.

Capacitatea antreprenoriatului autohton

Patriotismul Liberal susține capacitatea antreprenoriatului autohton de a face față competiției internaționale — îmbunătățirea politicilor naționale de susținere a capitalului național și a inițiativei private, care pun în valoare talentul tuturor cetățenilor, pentru a produce bunuri și servicii cu valoare adăugată ridicată și locuri de muncă bine plătite.

Vrei să vezi cum punem aceste valori în practică?

Programul nostru politic detaliază, pilon cu pilon, planul concret pentru Moldova.